Metamorfoza

Sunt persoanele alea pline de viata,care ar sari in ajutorul oricui fara sa astepte ceva in schimb.Sunt persoanele alea care te asculta cu cel mai mare drag si-ti sorb cuvintele numai ca ceilalti sa se simta bine ca au cu cine vorbi si cui sa-si spuna problemele.Ar fi frumos daca am fi toti asa,sau daca am ramane toti asa.
Dar...
Ai avut vreodata senzatia ca toata lumea te ataca din toata partile?Nu mai ai unde sa te ascunzi,nu ai un adapost,nu mai ai pe nimeni care sa te ajute si sa te inteleaga,pentru ca toata lumea trancane despre problemele lor,asa incat tu nu mai ai timp sa-ti spui franturile ce te macina.In timp,din cauza chestiei asteia,ajungi sa te obisnuiesti sa nu mai vorbesti cu nimeni.Sa nu mai exprimi nimic,sa nu-ti mai pese de probleme si astfel ele se strang acolo undeva si se formeaza o gramada care la un moment dat o sa-ti atinga limitele.Si atunci rabufnesti.In momentul ala ai sparge craniul oricui ar ridica tonul la tine pentru ca esti sub o continua alerta.Nu mai vrei,nu mai suporti.Nu mai suporti sa fii atacat,sa fii mintit si inselat,sa fii tras la raspundere pentru toate prostiile si sa nu fie nimeni langa tine,atat sufleteste cat si fizic.
Vrei sa fugi,sa evadezi.Vrei sa-ti iei tricoul preferat si blugii rupti si uzati,si sa pleci,cu incaltamintea in mana,pe un drum gol si pustiu,care speri sa te duca undeva,dar nu stii unde,tu doar speri.
Vrei sa-ti pierzi urma intr-o gaura neagra,daca se poate,undeva unde sa nu te mai gaseasca nimeni,sa nu te deranjeze nimeni,sa nu te raneasca si sa nu te dezamageasca nimeni.Vrei sa iei o pauza de la tot.Si pentru un moment,iti promiti tie insuti/insati,ca vei face efortul de a nu-ti mai pasa,desi este al naibii de greu la inceput.Dar cu timpul,nepasarea si indiferenta devin obiceiuri si asa se nasc persoanele heartless.Persoanele alea care par goale pe di-nauntru,vazute asa de ceilalti.Pari goi pentru ca s-au saturat sa puna suflet si sa fie raniti.Dar ei nu sunt goi,ei sunt plini cu rani,deschise sau inchise,cicatrizate,adanci sau nu,vizibile sau mai putin vizibile.Fiecare rana este o cruda reamintire a trecutului,a ceea ce ai pierdut pasandu-ti,a batjocurii pe care o primeai cand puneai suflet incercand sa iasa totul bine.Si ramai singur cu ranile.Ce este mai grav este ca la un moment dat te trezesti din starea asta vegetativa,dar te trezesti singur,doar tu si ranile tale,asta pentru ca cei carora nu le-a pasat si doar te-au ranit,te-au lasat lovit si neajutorat,iar cei carora le mai pasa,nu au avut puterea necesara de a-ti intelege starea si au clacat..au renuntat sa-si mai dea silinta.Dar ii vrei inapoi,pentru ca este o amintire incetosata care-ti revine in prim plan: ce bine era cu ei,cei care meritau cu adevarat.Dar tu le-ai taiat absolut tutror cracile de sub picioare.Nu a mai ramas nimeni.Iar acum ca tu constientizezi,vrei sa-ti pese,sa simti,dar nu mai poti.Creierul,nervii tai si inima au suferit daune si nu mai pot,pur si simplu nu mai pot.

Asa ca nu va mai mirati de ce persoanele care erau candva bune,acum sunt indiferente si reci.